Tubiornottubi pointless

Zicea un insomniac pe un blog ca “acum lumea se gindeşte la somaj, la intretinere, aia mai nefericiti la titele lu’ braileanca…”. OK. Atata vreme cat poti trai cu ideea ca destinul tau e condus de niste oameni care nu au nimic in comun cu dorintele tale, cu sufletul tau, cu trairile si aspiratiile tale, inseamna ca totul merge cat se poate de bine si ca deja poti sa mori linistit, ai facut tot ce-ti statea in putere sa-ti creezi realitatea perfecta. Atata timp cat accepti supus ca viata sa-si urmeze cursul, pentru ce te-ai mai da jos din pat? Pur si simplu pentru ca daca tot te-ai nascut trebuie sa faci ceva ca sa nu te plictisesti pana mori? Tinem cu orice pret sa infirmam teoria evolutiei. Din punctul asta de vedere evolutia are un singur punct terminus: totalitarism, urmat de (auto)exterminare. E singura modalitate prin care se poate termina totul.

Gandeste-te, cititorule. Atata vreme cat exista o putere, aceasta reprezinta si o constrangere. Prin legi, prin inducerea unor modele de (con)vietuire, prin media, etc. Nu pot sa spun ca nu sunt de acord, intr-o oarecare masura, cu asta. E sigura modalitate probata de a tine in frau o cantitate mare de oameni. Termenul de cantitate nu e folosit intamplator. In momentul in care societatea se obisnuieste cu un anumit mod de viata, atunci actiunile ii sunt cel putin previzibile. De aici pana la un control al maselor nu mai e nici macar un pas. Cu atat mai putin de la constrangere la transformarea acesteia intr-o  ignoranta, care de la autoimpusa devine naturala. Rezulta ca avem nevoie de conducere, respectiv constrangere. Pentru ca singuri nu ne putem controla. Dar de la a considera natural controlul si pana la a-l accepta orbeste, pana la nivelul in care statul e fiecare dintre noi pentru ca altceva nu stim si chiar daca aflam, refuzam sa constientizam doar pentru ca e mai comod, e o cale indezirabila si umilitoare.

Repet. Controlul e mai mult decat necesar pentru ca suntem animale si avem nevoie de dresor. Pentru ca viata nu mai o scena de ceva vreme. E un circ ridicol. Tot atat de necesara e si manipularea. Primul gand care si-ar putea face loc printre sinapse ar fi, in mod normal, “pai asta inseamna ca nimic nu se schimba niciodata.” Corect. Orice forma de conducere se va baza pe constrangere si manipulare pentru a putea controla masele. Conteaza doar in ce constau constrangerea si manipularea. Libertatea de fapt nu exista. Exista lupta pentru o oarecare senzatie de libertate. Nu libertatea ne implineste, ci lupta pentru ea. Si daca e sa ne gandim si mai departe, nici macar asta nu conteaza. E o problema de standard, implicit de multime. Atata vreme cat oamenii vor putin, putin li se va da (rezultat la care se ajunge tot prin constrangere si manipulare). Problema vine de la cei care vor mai mult decat o intretinere, un somaj sau tatele lu’ braileanca.

Oare asta sa insemne?

"To be, or not to be: that is the question:
Whether 'tis nobler in the mind to suffer
The slings and arrows of outrageous fortune,
Or to take arms against a sea of troubles,
And by opposing end them? To die: to sleep;
No more; and by a sleep to say we end
The heart-ache and the thousand natural shocks
That flesh is heir to, 'tis a consummation
Devoutly to be wish'd. To die, to sleep;
To sleep: perchance to dream: ay, there's the rub;
For in that sleep of death what dreams may come
When we have shuffled off this mortal coil,
Must give us pause: there's the respect
That makes calamity of so long life;
For who would bear the whips and scorns of time,
The oppressor's wrong, the proud man's contumely,
The pangs of despised love, the law's delay,
The insolence of office and the spurns
That patient merit of the unworthy takes,
When he himself might his quietus make
With a bare bodkin? who would fardels bear,
To grunt and sweat under a weary life,
But that the dread of something after death,
The undiscover'd country from whose bourn
No traveller returns, puzzles the will
And makes us rather bear those ills we have
Than fly to others that we know not of?
Thus conscience does make cowards of us all;
And thus the native hue of resolution
Is sicklied o'er with the pale cast of thought,
And enterprises of great pith and moment
With this regard their currents turn awry,
And lose the name of action.""

E doar o problema de optiune personala.

Don’t Give Up – Peter Gabriel

“In this proud land we grew up strong
We were wanted all along
I was taught to fight, taught to win
I never thought I could fail

No fight left or so it seems
I am a man whose dreams have all deserted
I’ve changed my face, I’ve changed my name
But no one wants you when you lose

Don’t give up
‘cos you have friends
Don’t give up
You’re not beaten yet
Don’t give up
I know you can make it good

Though I saw it all around
Never thought I could be affected
Thought that we’d be the last to go
It is so strange the way things turn

Drove the night toward my home
The place that I was born, on the lakeside
As daylight broke, I saw the earth
The trees had burned down to the ground

Don’t give up
You still have us
Don’t give up
We don’t need much of anything
Don’t give up
’cause somewhere there’s a place
Where we belong

Rest your head
You worry too much
It’s going to be alright
When times get rough
You can fall back on us
Don’t give up
Please don’t give up

‘got to walk out of here
I can’t take anymore
Going to stand on that bridge
Keep my eyes down below
Whatever may come
And whatever may go
That river’s flowing
That river’s flowing

Moved on to another town
Tried hard to settle down
For every job, so many men
So many men no-one needs

Don’t give up
’cause you have friends
Don’t give up
You’re not the only one
Don’t give up
No reason to be ashamed
Don’t give up
You still have us
Don’t give up now
We’re proud of who you are
Don’t give up
You know it’s never been easy
Don’t give up
’cause I believe there’s the a place
There’s a place where we belong”

Peter Gabriel & Kate Bush

Album “So” – 1986

Stop Morder! Brasov=Auschwitz! update

Şi ca să vezi cine şi în ce mod îşi dă cu părerea despre subiectul dezvoltat mai jos, ia şi te minunează:

http://webtv.realitatea.net/local/un-panou-care-pune-semnul-egal-intre-brasov-si-auschwitz-a-fost-amplasat-in-brasov

No other comment.

“Stop Morder! Braşov=Auschwitz”

Consideraţii iniţiale.

„Circulaţi. Totuşi, gândiţi-vă că într-o bună zi se va încheia şi viaţa voastră supusă stomacului. Iertaţi-mi că vă reamintesc, dar vă dau cuvântul meu de om că într-o zi, în care soarele va răsări la fel ca astăzi, veţi muri. Şi dumneavoastră, şi eu. Mai devreme sau mai târziu. Şi ceva îmi spune că imediat după acest ultim eveniment al vieţii noastre, care este moartea, îi vom reîntâlni pe ei, pe magnificii copii şi adolescenţi ai lui decembrie 1989. Şi, poate, ne vor întreba ce am făcut după moartea lor? Ştiu că eu am ce să le răspund. Dar dumneata, trecătorule?”

Călin Nemeş, “Romania Liberă”, 25 aprilie 1991

Cuprins.

Eu nu sunt braşovean decât de vreo 10-11 ani. Poţi spune, cetitoriule, că revolta mea în ceea ce priveşte modul în care a evoluat societatea braşoveană nu prea şi-ar găsi rostul. Însă revolta mea nu se mărgineşte doar la minunatul oraş care m-a adoptat, în marea-i generozitate. Încerc să-mi exprim repulsia nu faţă de Braşov, ci faţă de o stare generală, reprezentativă pentru mai tot ce înseamnă România de azi. Mă refer în primul rând la Braşov pentru că aici trăiesc şi aici simt lucrurile mai acut. Aşadar…

Acum câteva zile a apărut brusc în oraş următorul panou:

Am zis “Uite dom’le că se poate. Societatea civilă înca mai are glas. În sfârşit se întamplă ceva. Să vezi acum că începe să se trezească lumea din letargia de căcat în care a intrat dupa ’89.”

Apoi primesc urmatorul link:

http://www.monitorulexpres.ro/?mod=monitorulexpres&p=index&s_id=87080&a=citeste

Pai cum măi “maestre” Marius Stoianovici să arunci cu căcat într-un simbol atât de puternic? Şi cum? Promovând chiar unele din metodele împotriva cărora s-a îndreptat gestul lui Liviu Cornel Babeş? Prin cenzură? Pardon, “reglementare”… Păi, în primul rând, dacă voiai ca pe panou să scrie Auschwitz=? sau Brasov=? trebuia să te duci dumneata la Liviu Cornel Babeş şi sş îl rogi frumos să-şi schimbe pancarta cu una mai blândă. Cred că înţelegea omul că nu e cazul să facă atâta vâlvă, că ar trebui să fie mai cuminte şi mai rezervat în declaraţii (mă rog, inscripţii). Îi explicai frumos că or să se trezească unii, la 21 de ani de la moartea lui, să aducă aminte concetăţenilor că pe vremuri mai existau şi oameni cu coaie, care aveau de spus nişte adevăruri înfricoşătoare şi pe care le-au spus cu preţul vieţii. Sunt convins că ar fi înţeles. Şi după ce ar fi înţeles… te-ar fi scuipat fix între ochi. Sunt convins că în fostul regim ai fi fost mai mult decât apreciat pentru fervoarea de care dai dovadă în a promova anihilarea dreptului la o exprimare liberă. Citind monstruozităţile pe care le-ai debitat nu pot să nu mă gândesc la faptul că sacrificiul lui Liviu Cornel Babeş a fost, cum atat de frumos ai spus în limba de lemn, inutil. A fost inutil pentru tine şi pentru cei ca tine, care încă vă mai scăldaţi în apele jegoase ale comunismului şi aţi târât simbolurile în mocirlă. Memoria poate aduce durere, dar negarea memoriei duce la ceva mult mai rău: duce la exact ceea ce a mai fost. Hai să ardem şi cartile cu care nu suntem de acord. Nu?

Prin apariţia lui “Stop Morder! Braşov=Auschwitz!” pe străzile Braşovului anului 2010, nu este denigrat numele oraşului, tovarăşe Stoianovici, ci, dimpotrivă, este transformat într-un nume care reprezintă CEVA, într-o ţară în care nimic nu mai are însemnatate. E un oraş pentru care au murit oameni ce luptau pentru libertate. Un oraş care are eroi pe care încearcă să şi-i respecte, într-o vreme în care laşitatea şi nemernicia au devenit valori.

Din păcate asta este atitudinea generală, nu doar în Braşov, ci în ţară. Ni se cam rupe de Revoluţie. Ni se cam rupe de toţi cei ce-au murit în închisori. Ni se cam rupe de tot ce s-a întamplat în comunism.

Consideraţii finale.

Liviu Cornel Babeş şi-a dat foc pe pârtia Bradul, din Poiana Braşov,  pe 2 martie 1989, în semn de protest faţă de atrocităţile comise de sistemul comunist in România. În urma lui au rămas aceste cuvinte, scrise pe o pancartă: “Stop Morder! Braşov=Auschwitz”

Călin Nemeş, în timpul Revoluţiei, a ieşit din rândurile manifestanţilor şi, deschizându-şi cămaşa, i-a provocat pe soldati sa tragă. Au facut-o. A supravieţuit rănilor şi, până în 1993, a cerut cu insistenţă aducerea în faţa justiţiei a celor responsabili cu uciderea si rănirea a zeci de demonstranţi paşnici din centrul Clujului. Nefiind bagat în seamă de catre organele de drept şi chiar de către opinia publică, Nemeă s-a spânzurat pe 8 iulie 1993, arătând că din 2 martie 1989, ziua morţii lui Liviu Cornel Babeş şi până la propria sa moarte, 4 ani mai târziu, în Romania nu s-a schimbat de fapt NIMIC.

Asa sa ne ajute Dumnezeu.

Yokko’s Back (with a fucking vengeance)

Buna ziua. Se pare ca societatea ne fute fie ca scriem pe bloguri, fie ca nu. Asa ca mai bine scriem. Ceva din urletul launtric al fiecaruia va trece bariera bitilor si pixelilor. Dupa o lunga pauza, datorata lipsei de interes fata de ce se intampla in jurul meu, am hotarat sa revin in web cu un urlet mai salbatic decat cel care m-a facut sa incep a scrie acest blog in the first place. Mi se rupe, draga cetitoriule,  daca nu-ti convine stilul scriiturii sau romgleza mea. Trebuie sa urlu, asa ca scriu. Pentru ca daca nu urlu, someone’s gonna get hurt si asta n-ar arata prea bine in cazier. So, here i go again…

vertigo

my nose is bleeding

scentless and bleeding

i wonder what i’m doing

right now where are you and

why have you forsaken me

my eyes are bleeding

sightless and bleeding

where have you been lately

no phone calls no postcards no nothing

not a soul why have you forsaken me

my ears are bleeding

soundless and bleeding

where is the world and

why is it there

excuse me do i know you

do you know me

how come we are here

at the same time

my fingers are bleeding

senseless and bleeding

where have we been

all this time

no phonecalls no postcards no nothing

waiting to cut out the dead wood

you

my feet are bleeding

motionless and bleeding

fighting for breath

for breath

for your breath

to blow upon me

my mouth is bleeding

voiceless and bleeding

i mean no harm

i harm no mean

mean me no harm in return

we don’t belong

to anybody

come

let us bleed

to life

De Sarbatori

Si uite ca a venit si Craciunul… Aceasta sarbatoare magica a aglomeratiei, cozilor, nesimtirii si consumului excesiv de orice se poate consuma. A venit si, ca de obicei, m-a prins total nepregatit. Cu banii nu stau foarte bine, chef de stat la coada nu am avut niciodata, la cadouri nu prea ma pricep (adica niciodata nu am stiut ce e mai potrivit sa cumpar pentru cineva, asa ca in general m-am rezumat la carti) si nici nu ninge. Se inghesuie oamenii la cumparaturi de parca sunt obligati sa termine toate stocurile posibile si imposibile din toate magazinele din lume.

Parca si vad o discutie intre Maria si Iosif:

Maria: Auzi ma Iosif, noi ce-i luam lu asta micu’ de Craciun?

Iosif: Lasa tu Marie, nu i-a luat Ta-su destul? Ce sa-i iei ca are de toate?

Maria: Da ma Iosife ma dar se bucura si El saracul, ca-i mititel infasatel.

Iosif: Si ce sa-i iau tu? Jucarele? Iar sa se sperie copiii de el ca le face sa leviteze? Si tu-ti dai seama ce coada e acuma? Lasa tu Marie ca poate mai vin aia trei veri ai tai din Dubai si-i aduc ceva.

Inainte lucrurile erau mai simple.

Am ajuns la un punct culminant al consumerismului. Muncim sa facem bani sa-i dam pe prostii. De cel putin jumatate din lucrurile pe care le cumparam nu avem nevoie. Si mai mult decat atat, cred ca ne-ar fi mai bine fara ele.

Zilele trecute imi povestea cineva cum ca nevasta unui mare bogatan a facut o criza de panica cu finalitate hipocratica. De ce? Pentru ca nu mai au profituri de 100.000 (una suta mii) de euro lunar, ci de 60.000. Adica au ramas fara bani! Si tocmai acum de sarbatori!

La un nivel mult mai mic si noi, oameni care traim dintr-un salariu mai mult sau mai putin decent, avem cam aceleasi reactii. “N-AM DESTUI BANI DE SARBATORI! CE MA FAC?” Te duci in ma-ta e singurul raspuns care-mi vine in minte. NU trebuie sa te indopi ca un porc, NU trebuie sa-i faci lu’ ala micu toate poftele, NU trebuie sa exagerezi in tot ce faci numai pentru ca e Craciun.

In schimb ai putea sa te gandesti ca in timp ce tu mananci si ti se face rau si ajungi la spital pentru o sarmaloctomie pentru ca esti plin pana in gat, in cartierul sau in orasul tau sigur exista o multime de oameni care papa traditionala paine veche cu untura. Si sunt convins ca pe unii dintre ei ii stii. Dar de Craciun te cam doare in cur de restul lumii. “Lasa-ma frate ca-i Craciunu’! Lasa-ma sa ma linistesc si eu!”

Aia de la TV spun ca oamenii sunt mai buni de Craciun. O pula! Oamenii sunt EXTREM de egoisti de Craciun. Si sunt mai rai unii cu altii ca in orice alta perioada a anului.  Spiritul sarbatorilor? HA HA!

“Da eu fac asa si pe dincolo si nu sunt asa cum spui tu.” Mdea… Poate ca esti. Desi… ma rog… Numai ca tu nu esti de ajuns.

Dar gata! Ajunge atata critica!

Sarbatori moderate!

TV Guide

„Nu trebuie sa va spun eu ca lucrurile stau rau. Toata lumea stie ca lucrurile stau rau. E criza. Oamenii nu mai au loc de munca sau sunt ingroziti ca o sa-si piarda locul de munca. Dolarul are valoarea unui cent, bancile se duc de rapa, vanzatorii stau cu pistolul sub tejghea. Cocalarii se poarta ca niste salbatici pe strazi si nicaieri nu pare a fi cineva care sa dea senzatia ca stie ce are de facut si asta nu se mai termina. Stim ca aerul e prea murdar pentru a fi respirat si ca mancarea e prea proasta pentru a fi mancata, iar noi stam si ne uitam la TV in timp ce un prezentator de stiri locale ne spune ca astazi s-au petrecut 15 omucideri si 63 de infractiuni violente, ca si cum lucrurile asa ar trebui sa stea. Stim ca lucrurile stau rau; mai rau decat rau. Lucrurile au luat-o razna. E ca si cum totul, peste tot, a luat-o razna, asa ca nu mai iesim pe afara. Stam in case si, incetul cu incetul, lumea in care traim devine tot mai mica, si tot ce spunem e: „Va rugam, lasati-ne in pace in sufrageriile noastre. Lasati-mi prajitorul de paine si televizorul si radioul si nu scot un cuvant. Doar lasati-ne in pace.” Ei bine, nu va voi lasa in pace. Vreau sa va INFURIATI! Nu vreau sa iesiti la proteste. Nu vreau sa va rasculati – nu vreau sa-i scrieti congressman-ului vostru pentru ca nu as sti ce sa va spun sa-i scrieti. Nu stiu ce as putea face in ceea ce priveste criza sau inflatia sau rusii sau infractionalitatea de pe strazi. Tot ce stiu e ca in primul rand trebuie sa va infuriati. Trebuie sa urlati: „Sunt o fiinta umana, Dumnezeii masii! Viata mea are valoare!” Asa ca vreau sa va ridicati acum. Vreau sa va ridicati acum din scaune. Vreau sa va ridicati chiar acum si mergeti la fereastra. Deschideti-o, scoateti capul afara si racniti: „Sunt furios ca dracu’ si n-o sa mai accept situatia asta!””

‘I’m as mad as hell, and I’m not going to take this anymore!’…

Asa spunea personajul Howard Beale in filmul „Network” regizat de Sidney Lumet in 1976. Dupa 32 de ani Romania se afla in aceeasi situatie, din punct de vedere al culturii media, in care se afla America inca de atunci. Oare? Sau situatia asta a fost bine premeditata? Televiziunea in opinia mea e Le mal du siecle. Ar fi putut fi o inventie minunata, insa am avut ghinionul sa fie creatia unor oameni. Si tot niste oameni au dus-o mai departe pana in zilele noastre. Ar fi putut reprezenta un Elysium in care cultura sa topaie fericita si libera. In schimb televiziunea a ajuns cel mai puternic mod de manipulare a maselor. Atata timp cat exista televizorul si telecomanda aferenta suntem fericiti. Ne doare in cur de tot ce se intampla in jurul nostru. Dar suntem informati. Ne simtim tinuti la curent.

Howard Beale continua:

„Voi si inca 62 de milioane de americani ma ascultati pe mine acum. Pentru ca mai putin de 3 procente dintre voi citesc carti. Pentru ca mai putin de 15 procente dintre voi citesc ziare. Pentru ca singurul adevar pe care il cunoasteti e acela pe care il vedeti aici, la TV. Chiar acum exista o intreaga generatie care nu a stiut niciodata altceva decat ce i s-a dat pe acest post de televiziune. Acest post este Scriptura, este Revelatia suprema. Acest post poate face sau darama Presedinti, Papi, Prim Ministri. Acest post este cea mai mare, blestemata, forta intr-o intreaga lume lipsita de Dumnezeu. Noi ne ocupam de iluzii, frate. Nimic nu e adevarat! Dar voi stati acolo zi de zi, noapte de noapte, de toate varstele, culorile, credintele – noi suntem tot ce cunoasteti. Ajungeti sa credeti in iluziile pe care noi le invartim aici. Ajungeti sa credeti ca televiziunea e realitatea si ca propriile voastre vieti sunt ireale. Faceti orice va spune televiziunea sa faceti. Va imbracati ca la televizor, mancati ca la televizor, va cresteti copiii ca la televizor. Chiar ganditi ca la televizor. Asta e nebunie in masa. Maniacilor. Pentru numele lui Dumnezeu, oameni buni, voi sunteti realitatea. Noi suntem iluzia. Asa ca inchideti televizoarele. Inchideti-le acum. Inchideti-le chiar acum. Inchideti-le si lasati-le inchise. Inchideti-le chiar in mijcocul frazei pe care o spun eu acum. Inchideti-le!”

Va suna cunoscut?

Oare chiar nu mai reprezentam nimic altceva decat o mana de tampiti care nu mai pot gandi pentru ei pentru ca e mai usor sa gandeasca televiziunea pentru ei? Fahrenheit 451 nu mai are corespondent in realitate. Nu e nevoie ca o putere opresiva sa ne arda cartile. Ni le ardem singuri, de buna voie, cu voiosie chiar. Nu am mai privit o emisiune la televizor de 8 ani. Am refuzat constant sa imi cumpar televizor. De curand am fost intr-o vizita prelungita in care a fost imposibil sa nu intru in contact cu lumea virtuala a televiziunii. Am avut un soc de proportii cand am vazut ce emisiuni exista in acest moment la ore de maxima audienta. Ala care a inselat-o pe aia cu aia, care la randul ei a bagat cutitul in ala, care de fapt nu era cine credea ea ca ar fi putut fi din rude mari imparatesti. Pe cand o emisiune cu unul care sparge seminte si se uita la televizor la o emisiune in care una sparge seminte si se uita la televizor la o emisiune in care…?

‘I’m as mad as hell, and I’m not going to take this anymore!’…

Welcome note

Doamnelor si Domnilor, va anunt oficial ca m-am saturat. M-am saturat, mi-e greata, mi-e sila, mi-e scarba. Aia ne fura, ceilalti ne fura si ei, ca… na…, se poate, si toti, absolut toti au senzatia ca ne controleaza destinele. Vorbesc de cei mari. As spune de cei care ne conduc, numai ca nu ne conduc, asa ca nu spun. Problema este ca prea putini dintre noi mai au moralul sa incerce sa schimbe ceva. Majoritatea patronilor sunt niste tampiti. Majoritatea “vedetelor” sunt de o incultura crancena si cu toate astea pozeaza in modele sociale. Stiti ce mi se pare ciudat? Ca nu ne infuriem. Ca nu ne ducem peste ei sa-i luam de gat si sa le scuipam in obraz urlandu-le: “MERIT SA TRAIESC CA UN OM!” Nu mai reactionam la nimic din ce ne fac. Am reajuns imuni. Si nu pot sa simt decat o greata imensa. Asa ca va invit sa-mi fiti partasi la aceste nobile sentimente. Va atrag atentia ca textele din acest blog contin un limbaj adecvat intocmai conditiilor in care ne ducem viata de zi cu zi. Unii l-ar putea cataloga drept vulgar. Se poate… Insa de la o vreme vulgaritatea e o stare de spirit si intoarcerea celuilalt obraz nu mai reprezinta de mult o optiune viabila. Urmatoarele texte ar putea contine cuvinte precum: cacat, pula, pizda, muie, cur, curva si altele din acelasi registru. Un rau mai mult decat necesar. Asa ca dragii mosului, sa purcedem la treaba si sa-i futem sa le sara ochii.