“Stop Morder! Braşov=Auschwitz”

Consideraţii iniţiale.

„Circulaţi. Totuşi, gândiţi-vă că într-o bună zi se va încheia şi viaţa voastră supusă stomacului. Iertaţi-mi că vă reamintesc, dar vă dau cuvântul meu de om că într-o zi, în care soarele va răsări la fel ca astăzi, veţi muri. Şi dumneavoastră, şi eu. Mai devreme sau mai târziu. Şi ceva îmi spune că imediat după acest ultim eveniment al vieţii noastre, care este moartea, îi vom reîntâlni pe ei, pe magnificii copii şi adolescenţi ai lui decembrie 1989. Şi, poate, ne vor întreba ce am făcut după moartea lor? Ştiu că eu am ce să le răspund. Dar dumneata, trecătorule?”

Călin Nemeş, “Romania Liberă”, 25 aprilie 1991

Cuprins.

Eu nu sunt braşovean decât de vreo 10-11 ani. Poţi spune, cetitoriule, că revolta mea în ceea ce priveşte modul în care a evoluat societatea braşoveană nu prea şi-ar găsi rostul. Însă revolta mea nu se mărgineşte doar la minunatul oraş care m-a adoptat, în marea-i generozitate. Încerc să-mi exprim repulsia nu faţă de Braşov, ci faţă de o stare generală, reprezentativă pentru mai tot ce înseamnă România de azi. Mă refer în primul rând la Braşov pentru că aici trăiesc şi aici simt lucrurile mai acut. Aşadar…

Acum câteva zile a apărut brusc în oraş următorul panou:

Am zis “Uite dom’le că se poate. Societatea civilă înca mai are glas. În sfârşit se întamplă ceva. Să vezi acum că începe să se trezească lumea din letargia de căcat în care a intrat dupa ’89.”

Apoi primesc urmatorul link:

http://www.monitorulexpres.ro/?mod=monitorulexpres&p=index&s_id=87080&a=citeste

Pai cum măi “maestre” Marius Stoianovici să arunci cu căcat într-un simbol atât de puternic? Şi cum? Promovând chiar unele din metodele împotriva cărora s-a îndreptat gestul lui Liviu Cornel Babeş? Prin cenzură? Pardon, “reglementare”… Păi, în primul rând, dacă voiai ca pe panou să scrie Auschwitz=? sau Brasov=? trebuia să te duci dumneata la Liviu Cornel Babeş şi sş îl rogi frumos să-şi schimbe pancarta cu una mai blândă. Cred că înţelegea omul că nu e cazul să facă atâta vâlvă, că ar trebui să fie mai cuminte şi mai rezervat în declaraţii (mă rog, inscripţii). Îi explicai frumos că or să se trezească unii, la 21 de ani de la moartea lui, să aducă aminte concetăţenilor că pe vremuri mai existau şi oameni cu coaie, care aveau de spus nişte adevăruri înfricoşătoare şi pe care le-au spus cu preţul vieţii. Sunt convins că ar fi înţeles. Şi după ce ar fi înţeles… te-ar fi scuipat fix între ochi. Sunt convins că în fostul regim ai fi fost mai mult decât apreciat pentru fervoarea de care dai dovadă în a promova anihilarea dreptului la o exprimare liberă. Citind monstruozităţile pe care le-ai debitat nu pot să nu mă gândesc la faptul că sacrificiul lui Liviu Cornel Babeş a fost, cum atat de frumos ai spus în limba de lemn, inutil. A fost inutil pentru tine şi pentru cei ca tine, care încă vă mai scăldaţi în apele jegoase ale comunismului şi aţi târât simbolurile în mocirlă. Memoria poate aduce durere, dar negarea memoriei duce la ceva mult mai rău: duce la exact ceea ce a mai fost. Hai să ardem şi cartile cu care nu suntem de acord. Nu?

Prin apariţia lui “Stop Morder! Braşov=Auschwitz!” pe străzile Braşovului anului 2010, nu este denigrat numele oraşului, tovarăşe Stoianovici, ci, dimpotrivă, este transformat într-un nume care reprezintă CEVA, într-o ţară în care nimic nu mai are însemnatate. E un oraş pentru care au murit oameni ce luptau pentru libertate. Un oraş care are eroi pe care încearcă să şi-i respecte, într-o vreme în care laşitatea şi nemernicia au devenit valori.

Din păcate asta este atitudinea generală, nu doar în Braşov, ci în ţară. Ni se cam rupe de Revoluţie. Ni se cam rupe de toţi cei ce-au murit în închisori. Ni se cam rupe de tot ce s-a întamplat în comunism.

Consideraţii finale.

Liviu Cornel Babeş şi-a dat foc pe pârtia Bradul, din Poiana Braşov,  pe 2 martie 1989, în semn de protest faţă de atrocităţile comise de sistemul comunist in România. În urma lui au rămas aceste cuvinte, scrise pe o pancartă: “Stop Morder! Braşov=Auschwitz”

Călin Nemeş, în timpul Revoluţiei, a ieşit din rândurile manifestanţilor şi, deschizându-şi cămaşa, i-a provocat pe soldati sa tragă. Au facut-o. A supravieţuit rănilor şi, până în 1993, a cerut cu insistenţă aducerea în faţa justiţiei a celor responsabili cu uciderea si rănirea a zeci de demonstranţi paşnici din centrul Clujului. Nefiind bagat în seamă de catre organele de drept şi chiar de către opinia publică, Nemeă s-a spânzurat pe 8 iulie 1993, arătând că din 2 martie 1989, ziua morţii lui Liviu Cornel Babeş şi până la propria sa moarte, 4 ani mai târziu, în Romania nu s-a schimbat de fapt NIMIC.

Asa sa ne ajute Dumnezeu.


11 responses to ““Stop Morder! Braşov=Auschwitz”

  • Mihai

    Marturisesc ca lectura acestui articol imi provoaca o repulsie extrema. Nu numai ca domnul jurnalist s-a dovedit a fi incapabil sa decodeze un mesaj sincer, al unui om care s-a sacrificat in lupta lui pentru libertate, ci din contra, intr-o forma de snobism maxim, el a avut o reactie demna doar de un manierist ofuscat si deranjat de realitate.

    Trist este in aceeasi masura incapacitatea jurnalistului si a gurilor casca amintite in articol, de a decoda vorbele martirului Babes, si de a intelege de fapt ceea ce Auschwitz-ul lui insemna: banalizarea raului comunist, institutionalizarea genocidului social si a infometarii practicate la nivel national de regimul totalitar a acelei perioade. Aceasta a fost realitatea in care am trait in acei ani. De ce sa ne ascundem dupa degete?

    Cat de superficial poate fi acest om care semneaza articole la ziar si cu cata usurinta se repede el la cenzura, ahtiat sa puna pumnul in gura celor care indraznesc sa mai zica ceva in tara asta unde nu te mai auzi om cu om din cauza manelelor si a infectiei care se revarsa peste noi din toate directiile.

    Invit jurnalistul deranjat sa rupa afisul, sa-l cenzureze la sange si sa puna in locul lui un mesaj ce caracterizeaza mai bine acest oras si acest popor osandit, si apoi sa se intoarca la letargia lui initiala, stare din care totul se vede frumos, iar rahatul sta ascuns bine in fata turistilor care ne onoreaza cu prezenta.

    Simbolurile abstracte au trecere grea la unii oameni, asta e clar. Imi vine acum in cap scena hiper-realista din Politist adjectiv, cand Dragos Bucur nu putea sa inteleaga rostul cantecului…”Ce-ar fi marea fara soare?…cum ce? tot mare ar fi…” La ce iti foloseste sensibilitatea si gandirea abstracta? La ce e buna libertatea asta de expresie?

    Asadar haideti sa ne bagam capul inapoi in pamant si sa nu mai indraznim sa deranjam oamenii din jur, ancorati in batjocura si murdaria de la televizor, panaceul romanului care-si traieste inca drama, marcat in continuare de cei care i-au spus atatia ani sa-si tina gura si sa-si vada de treaba lui, sa stea cuminte si sa nu iasa din rand.

    Asa s-a calit otelul!

  • hudini

    Amin!!! sunt unu din aia de a pus afishu.. ma inclin in fata voastra …voi sunteti cei pentru care a fost pus afisul asta !!!

    presa locala in lipsa de subiecte, pe langa articolul lui Stoianovici, au mai scris unul si mai trist … pe care cu siguranta le-ati citit…

    Si domnu Yokko, matale esti cel care face printuri pe panza, ieftine si bune ??? asa zicea Horhhee

    ma inclin cu respect

  • alex

    Sad but true !

  • Modest

    Nu fiţi naivi cu autorii articolelor din “Monitorul Expres”: e vorba doar de nişte ziarişti, adică de oameni care fac parte din categoria celor care au preferat altceva decît libertatea de opinii. Par exemple, domnul Stoianovici este posesorul unei splendide Skoda “Superb”…
    Apoi, ştiţi că nu doar ziarul respectiv, ci tot trustul RTT a fost de cîţiva ani cumpărat (ilegal, pe numele…soţiei) de primarul Braşovului, George Scripcaru?! Care cum dracu ar putea să înghită aşa ceva – adică să recunoască că oraşul administrat (adică jefuit) de el a ajuns mai rău decît un Auschwitz?!

  • Modest

    Singura bucată muzicală deicată lui Călin Nemeş – numită chiar “Căliniana”, se poate asculta aici: http://www.freewebs.com/tampa2006/
    Iar cea dedicată lui Liviu Babeş, “Liviana”, este aici: http://www.liviubabes.ro
    Şi aici, la paginile a doua şi a treia: http://www.freewebs.com/brasov2006/

  • brushvox

    asta e… ştim bine cine, cum şi de ce se “ocupă” de braşov-ul de astăzi.

    doar o chestie, îmi stă pe creier, scuze: “braşovean decât de vreo”. nu fii Geoană! “decât” nu merge folosit în loc de “doar” sau “numai”. 🙂

  • szaszsebespaul

    Noi ii uitam si pe cei care traiesc apoi pe morti

  • yokko

    @ticke Ba, pancare, permite-mi sa te contrazic. Merge. Ma bucur de reintalnire.

  • Alex

    1. Intai de toate, ma bucur sa vad ca adolescentul din Timisoara nu s-a resemnat in fata cotidianului. Ar fi fost pacat sa se piarda o constiinta atat de frumoasa.
    2. Pe fond, M-as bucura totusi sa fii si mai exact in demersul tau de a “taxa” ignoranta si impertinenta. Nu armele, ci oamenii ucid, nu sistemul social (fie el si comunism), ci egoismul din individ naste atrocitati. Mie personal mi s-a cam urat de condamnarea comunismului si gratierea persoanelor. Cred ca vom ajunge la normalitate abia atunci cand vom rasturna incercarea noastra de a ne indrepta (i.e. intai sa condamnam persoanele si abia la urma sistemul social).
    3. Pe forma @ brushvox: este corecta folosirea adverbului “decat” in constructii precedate de o negatie (e.g. Nu sunt decat un om.) Ar fi complet gresit sa spunem: Nu sunt brasovean doar/numai de 10 ani. asa cum sugerati.
    Toate cele bune!

  • alex

    asta cam asa eeeeeee…NIMIC. Si Pericle le-a dat cetatea “poporului” pentru a conduce tot restul vietii lui…Romania…Cuba…Congo…etc

Leave a reply to alex Cancel reply