“Stop Morder! Braşov=Auschwitz”

Consideraţii iniţiale.

„Circulaţi. Totuşi, gândiţi-vă că într-o bună zi se va încheia şi viaţa voastră supusă stomacului. Iertaţi-mi că vă reamintesc, dar vă dau cuvântul meu de om că într-o zi, în care soarele va răsări la fel ca astăzi, veţi muri. Şi dumneavoastră, şi eu. Mai devreme sau mai târziu. Şi ceva îmi spune că imediat după acest ultim eveniment al vieţii noastre, care este moartea, îi vom reîntâlni pe ei, pe magnificii copii şi adolescenţi ai lui decembrie 1989. Şi, poate, ne vor întreba ce am făcut după moartea lor? Ştiu că eu am ce să le răspund. Dar dumneata, trecătorule?”

Călin Nemeş, “Romania Liberă”, 25 aprilie 1991

Cuprins.

Eu nu sunt braşovean decât de vreo 10-11 ani. Poţi spune, cetitoriule, că revolta mea în ceea ce priveşte modul în care a evoluat societatea braşoveană nu prea şi-ar găsi rostul. Însă revolta mea nu se mărgineşte doar la minunatul oraş care m-a adoptat, în marea-i generozitate. Încerc să-mi exprim repulsia nu faţă de Braşov, ci faţă de o stare generală, reprezentativă pentru mai tot ce înseamnă România de azi. Mă refer în primul rând la Braşov pentru că aici trăiesc şi aici simt lucrurile mai acut. Aşadar…

Acum câteva zile a apărut brusc în oraş următorul panou:

Am zis “Uite dom’le că se poate. Societatea civilă înca mai are glas. În sfârşit se întamplă ceva. Să vezi acum că începe să se trezească lumea din letargia de căcat în care a intrat dupa ’89.”

Apoi primesc urmatorul link:

http://www.monitorulexpres.ro/?mod=monitorulexpres&p=index&s_id=87080&a=citeste

Pai cum măi “maestre” Marius Stoianovici să arunci cu căcat într-un simbol atât de puternic? Şi cum? Promovând chiar unele din metodele împotriva cărora s-a îndreptat gestul lui Liviu Cornel Babeş? Prin cenzură? Pardon, “reglementare”… Păi, în primul rând, dacă voiai ca pe panou să scrie Auschwitz=? sau Brasov=? trebuia să te duci dumneata la Liviu Cornel Babeş şi sş îl rogi frumos să-şi schimbe pancarta cu una mai blândă. Cred că înţelegea omul că nu e cazul să facă atâta vâlvă, că ar trebui să fie mai cuminte şi mai rezervat în declaraţii (mă rog, inscripţii). Îi explicai frumos că or să se trezească unii, la 21 de ani de la moartea lui, să aducă aminte concetăţenilor că pe vremuri mai existau şi oameni cu coaie, care aveau de spus nişte adevăruri înfricoşătoare şi pe care le-au spus cu preţul vieţii. Sunt convins că ar fi înţeles. Şi după ce ar fi înţeles… te-ar fi scuipat fix între ochi. Sunt convins că în fostul regim ai fi fost mai mult decât apreciat pentru fervoarea de care dai dovadă în a promova anihilarea dreptului la o exprimare liberă. Citind monstruozităţile pe care le-ai debitat nu pot să nu mă gândesc la faptul că sacrificiul lui Liviu Cornel Babeş a fost, cum atat de frumos ai spus în limba de lemn, inutil. A fost inutil pentru tine şi pentru cei ca tine, care încă vă mai scăldaţi în apele jegoase ale comunismului şi aţi târât simbolurile în mocirlă. Memoria poate aduce durere, dar negarea memoriei duce la ceva mult mai rău: duce la exact ceea ce a mai fost. Hai să ardem şi cartile cu care nu suntem de acord. Nu?

Prin apariţia lui “Stop Morder! Braşov=Auschwitz!” pe străzile Braşovului anului 2010, nu este denigrat numele oraşului, tovarăşe Stoianovici, ci, dimpotrivă, este transformat într-un nume care reprezintă CEVA, într-o ţară în care nimic nu mai are însemnatate. E un oraş pentru care au murit oameni ce luptau pentru libertate. Un oraş care are eroi pe care încearcă să şi-i respecte, într-o vreme în care laşitatea şi nemernicia au devenit valori.

Din păcate asta este atitudinea generală, nu doar în Braşov, ci în ţară. Ni se cam rupe de Revoluţie. Ni se cam rupe de toţi cei ce-au murit în închisori. Ni se cam rupe de tot ce s-a întamplat în comunism.

Consideraţii finale.

Liviu Cornel Babeş şi-a dat foc pe pârtia Bradul, din Poiana Braşov,  pe 2 martie 1989, în semn de protest faţă de atrocităţile comise de sistemul comunist in România. În urma lui au rămas aceste cuvinte, scrise pe o pancartă: “Stop Morder! Braşov=Auschwitz”

Călin Nemeş, în timpul Revoluţiei, a ieşit din rândurile manifestanţilor şi, deschizându-şi cămaşa, i-a provocat pe soldati sa tragă. Au facut-o. A supravieţuit rănilor şi, până în 1993, a cerut cu insistenţă aducerea în faţa justiţiei a celor responsabili cu uciderea si rănirea a zeci de demonstranţi paşnici din centrul Clujului. Nefiind bagat în seamă de catre organele de drept şi chiar de către opinia publică, Nemeă s-a spânzurat pe 8 iulie 1993, arătând că din 2 martie 1989, ziua morţii lui Liviu Cornel Babeş şi până la propria sa moarte, 4 ani mai târziu, în Romania nu s-a schimbat de fapt NIMIC.

Asa sa ne ajute Dumnezeu.