De ce il urasc pe Catalin Crisan

Vi s-a intamplat vreodata sa urati pe cineva fooooarte tare fara a cunoaste acea persoana? Ei bine, mie mi se intampla treaba asta cand vine vorba de Catalin Crisan. “CUM? CATALIN CRISAN? Pai e painea lui dumnezeu (sic). Nu vezi ce figura de om bland are si ce de ingerasi plutesc in jurul lui? Cum sa-l urasti pe Catalin Crisan? Vai maica si ce frumos le mai zice el… Daca pleci ia-ma si pe mine tralalalala” Ei bine, DA! Il urasc pe Catalin Crisan din toti rarunchii. I-as rupe un picior si l-as bate cu el pana ar recunoaste ca TOATE “slagarele” sunt de cacat si ca de fapt e un dobitoc infect care nu prea are treaba cu muzica. I-as tunde perisorul lui, albit de pe la 20 de ani si i l-as indesa pe gat sa nu mai jigneasca niciodata muzica. Il urasc aproape la fel de mult ca pe alt fost june prim al muzicii usoare romanesti pe nume Adrian Enache. Dar despre asta alta data. Ma rog…

De curand, printr-o intamplare nefericita, radioul meu din bucatarie a aterizat pe National FM, post de muzica pe cat de romaneasca, pe atat de proasta. Nu stiu cum s-a intamplat si sincer nici nu vreau sa stiu. Eroare de sistem. Shut down and fucking restart. In urma acestei neverosimile si groaznice petrecanii mi-a fost dat sa audiez un mai vechi slagar al mai sus mentionatului si imentionabilului. Siroparie de cacat dintr-o perioada muzicala de trista amintire. Ii zice vorbeste marea (evident, nu o sa pun nici ghilimele, nici litere mari). Sa ascultam impreuna:

Suna cunoscut? How about this one?

Cred ca deja stiti unde bat. Domnul Andrew Lloyd Weber l-ar ruga pe Jesus Christ Superstar sa-l trasneaca pe Cacalin Crisan (nu e eroare de scriere, ca sa fim clari) fix in moalele capului. Si atunci poate i-ar canta Adrian Enache treaba aia cu “Daca pleci, ia-ma si pe mine” si poate am scapa de amandoi. Numai ca domnul Andrew Lloyd Weber nu se incurca cu d-astia.

Asa ca nu am cum sa nu-l urasc pe Catalin Crisan si sa nu vreau sa-i smulg limba din gat ca sa nu mai vorbeasca atata cu marea. Nu felul in care canta, nu ceea ce canta, nu acestea sunt motivele pentru care i-as intezice lui Macalin Crisan sa mai incerce vreodata sa cante (chiar si in baie, sub dus), ci lipsa de integritate artistica si umana, acceptarea falsului in arta si batjocorirea ei, lipsa de respect pentru creatie in adevaratul sens al cuvantului, compromisul si impostura asrtistica, indiferenta fata de arta si refuzul acceptarii propriei mediocritati, imbratisarea banalului si ridicarea lui la rang de arta. Cu cat te simti mai sigur pe tine, sau mai valoros ca fiinta umana, atunci cand iti insusesti o creatie care nu-ti apartine? Cu ce te face asta mai bun in proprii-ti ochi? Faima? Fuck it as long as you know you don’t deserve it. Statut? Bani? “Ay, there’s the rub” cum ar zice un danez celebru. And what happens when everybody realizes  that you are a fraud? Where do you go from there? Presupun ca scuze se gasesc. Dar ma intreb cum te simti in fata propriei constiinte atunci cand oamenii inteleg ca din tot ce ai daruit tu, artistul,  prin arta pe care o deservesti, nimic nu a fost autentic. Pentru ca pana la urma arta nu e nici compromis, nu e nici vanitate, ci un dar al artistului pentru intreaga lume. Artistul daruieste lumii eul sau creator. Iar atunci cand acest act e rezultatul imposturii si al falsului, darul e doar o frauda patetica provocatoare de greata. In acel moment artistul este doar autodeclarat si traieste in afara artei.

Poate Catalin Crisan nu e cel mai bun exemplu in sensul asta (ai auzit bai Moga?), dar e un element reprezentativ al unei generatii care a participat intens la decaderea muzicii romanesti si la formarea gusturilor muzicale actuale. Asa ca Cataline (sic again), la mai mare, tata!